Elevii constănțeni cer din nou Primăriei să asigure paza din bugetul local

elevii-constanteni-cer-din-nou-primariei-sa-asigure-paza-din-bugetul-localAsociația Elevilor din Constanța solicită, din nou, primarului și consilierilor locali să ia măsuri pentru asigurarea pazei în școli din bugetul local deoarece nu este responsabilitatea părinților.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a solicitat în repetate rânduri, în ultimii doi ani, ca administrația locală a municipiului Constanța să respecte legea și să asigure paza unităților școlare pe care le are în subordine. Cea mai recentă solicitare a fost în cadrul dezbaterii publice pe bugetul local, unde, în calitate de reprezentanți ai elevilor constănțeni, am antamat solicitările pe care le avem cu privire la finanțarea învățământului. Primarul Decebal Făgădău a admis faptul că municipalitatea încalcă legea prin neasigurarea pazei unităților de învățământ și a dat asigurări că Primăria și Consiliul Local Constanța vor adopta măsuri pentru normalizarea situației și intrarea în legalitate, cel târziu la începutul anului școlar 2018-2019. Atragem atenția că până în prezent nu s-a făcut niciun progres în acest sens, îar în mai puțin de patru luni va începe un nou an școlar în care elevii constănțeni vor fi privați de dreptul de a învață în condiții de siguranță, care să nu le pună intregritatea fizică în pericol, se precizează într-un comunicat al AEC.

Conform art. 2, alin. (1) din Legea nr. 333/2003, republicată, Consiliul Local, organ al administrației publice locale, are obligația de a asigura paza clădirilor în care unitățile de învățământ își desfășoară activitatea, acestea aflându-se în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Totodată, art. 4, alin. (1) din Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, prevede obligația consiliilor locale de a aloca fonduri pentru “securizarea clădirilor unităților de învățământ”.

AEC mai precizează că în prezent paza în școli este plătită din banii părinților sau nu există. De asemenea, elevii au dreptul la  învățământ de stat gratuit, conform art. 32, alin. (4) din Constituția României, iar prin plata serviciilor de pază pentru educație se încalcă acest drept.

Elevii constănțeni reamintesc de cazurile de violență petrecute în școli, care în unele cazuri s-au soldat și cu elevii uciși în unitățile școlare. Chiar dacă beneficiau de sisteme de monitorizare audio-video, aceste unități școlare nu pot face nimic altceva decât să imortalizeze. Elevii constănțeni își doresc ca actele de violență să fie prevenite și împiedicate, nu doar ca dosarele penale care survin acestora să fie soluționate.     

Și la începutul lunii februarie a acestui an, Asociaţia Elevilor din Constanţa a solicitat Consiliului Local şi primarului Decebal Făgădău, creşterea finanţării Educaţiei, în contextul discuţiilor privind adoptarea bugetului local pe anul 2018, pentru a asigura paza unităților de învățământ și creșterea fondului de burse, conform securityportal.ro.  

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate