Prinși în flagrant de polițiști în timp ce furau bani dintr-o casă de marcat

prinsi-in-flagrant-de-politisti-in-timp-ce-furau-bani-dintr-o-casa-de-marcatPolițiști din cadrul Brigăzii pentru Transport Public au prins în flagrant doi bărbați în timp ce aceștia sustrăgeau bani dintr-o casă de marcat.

Duminică, 11 martie 2018, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant doi bărbaţi, în vârstă de 34, respectiv 48 de ani, imediat după ce au sustras o sumă de bani din casa de marcat a unui magazin situat pe raza sectorului 2, se precizează într-un buletin de presă al DGPMB. 

La data menţionată, în jurul orei 12.00, poliţişti din cadrul Brigăzii pentru Transport Public, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au observat doi bărbaţi, cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională, care priveau cu atenţie persoanele aflate în zona unui mall, atât în staţii cât şi pe stradă.

Astfel, s-a procedat la supravegherea lor, aceştia fiind prinşi în flagrant, în incinta unui complex comercial, imediat după ce bărbatul de 34 de ani, ajutat de celălalt bărbat, a sustras suma de 2.450 lei din casa de marcat a unui magazin. Cei în cauză au fost imobilizaţi şi conduşi pentru audieri la sediul Secţiei 9 Poliţie.

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptei a fost recuperat parţial şi restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cu cei doi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Polițiștii fac precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate