Asociația Elevilor Constanța cere primăriei să aloce fonduri pentru asigurarea pazei

asociatia-elevilor-constanta-cere-primariei-sa-aloce-fonduri-pentru-asigurarea-pazeiAsociația Elevilor Constanța cere primăriei să aloce fonduri pentru asigurarea pazei unităților de învățământ.

Asociaţia Elevilor Constanţa a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că a solicitat Consiliului Local şi primarului Decebal Făgădău, creşterea finanţării Educaţiei, în contextul discuţiilor privind adoptarea bugetului local pe anul 2018. De asemenea, AEC solicită ca autorităţile locale să asigure paza unităţilor de învăţământ, relatează news.ro.

Speram ca aleşii locali să dea dovadă că le pasă de educaţie şi beneficiarii principali ai acesteia. În acest moment, elevii Constanţei au două variante în ceea ce priveşte siguranţa la şcoală - ori vin cu bani de acasă, pentru plata firmelor de pază, fapt ce încalcă principiul gratuităţii învăţământului de stat, consacrat şi garantat de supremaţia articolului 32 din Constituţie, ori acceptă să studieze într-un mediu care le pune în pericol securitatea şi integritatea fizică. Şi acest lucru din cauza refuzului constant al primarului Decebal Făgădău şi a aleşilor locali de a respecta legea şi asigura paza unităţilor de învăţământ”, a spus preşedintele Asociaţiei Elevilor, Constantin Alexandru Manda.

Elevii solicită bani mai mulţi de la bugetul local pentru asigurarea pazei unităţilor de învăţământ, conform Legii 35/2007 a siguranţei în şcoli care obligă consiliile locale să aloce bani pentru siguranţa elevilor şi a profesorilor. De asemenea, prin Legea 333/2007, autorităţile locale sunt obligate să asigure paza instituţiilor subordonate, deci inclusiv a unităţilor şcolare. Ei reamintesc de recentul incident petrecut la Şcoala 28 unde un elev a fost agresat de 3 femei pe coridorul instituţiei, scrie adevarul.ro.

O altă solicitare a elevilor este creşterea fondului de burse prevăzut pentru 2018. În urma demersurilor AEC, anul trecut suma alocată a crescut de la 4 la 8 milioane de lei, cea mai mare de când se acordă burse şcolare în municipiul Constanţa. „Pentru anul în curs solicităm un fond de burse de 14,5 milioane de lei,” susțin elevii.

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate