Paza bună ajută poliția la prinderea infractorilor

paza-buna-ajuta-politia-la-prinderea-infractorilorDoi bărbaţi care au furat bunuri au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţiştii reşiţeni datorită sistemului de alarmare și supraveghere video.

În data de 01.02.2018 poliţiştii reşiţeni au identificat şi reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi, unul de 33 şi 26 de ani, din Reşiţa, care au furat bunuri dintr-o unitate comercială, se arată într-un comunicat al IPJ Caraș-Severin.

În fapt, în noaptea de 31.01/01.02.2018 cei doi bărbaţi au forţat sistemul de închidere tip lacăt şi yală de la uşa de acces, au pătruns în incinta societăţii respective şi au furat un televizor. 

Societatea era prevăzută cu sistem tehnic de alarmare şi de supraveghere video, fapt care a uşurat mult munca poliţiştilor. 

Bunul sustras a fost recuperat şi urmează să fie predat părţii vătămate. 

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cei doi autori urmând a fi prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

În alt caz, polițiștii din Dorohoi au prins un hoț care pătrunsese pe geam într-un magazin. În acest caz, poliția nu a precizat cine a făcut sesizarea și a surprins hoțul.

La data de 01.02.2018, Poliţia Municipiului Dorohoi a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat necunoscut a spart un geam şi a pătruns în incinta unui magazin situat pe Bulevardul Victoriei  din municipiu, se arată într-un buletin de presă al IPJ Botoșani.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au surprins în flagrant, în interiorul magazinului, un bărbat de 38 de ani din localitatea Viişoara.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, prejudiciul cauzat fiind de 500 de lei.

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate