A jefuit o benzinărie cu un pistol de jucărie

a-jefuit-o-benzinarie-cu-un-pistol-de-jucarieUn bărbat a jefuit, în noaptea de joi spre vineri, o benzinărie din Satu Mare amenințând casiera cu un pistol de jucărie. A plecat cu 600 de lei în urma jafului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Cochera, a declarat, vineri, că în acest caz s-a declanşat o anchetă pentru tâlhărie, relatează Mediafax.

„În noaptea de joi spre vineri, un bărbat cu o glugă pe cap a pătruns într-o benzinărie din Satu Mare şi ar fi ameninţat-o verbal pe casieră să-i dea banii încasaţi. Suspectul ar fi avut un pistol asupra sa, dar au fost vizualizate camerele de supraveghere, şi pare să fi fost unul de jucărie. Bărbatul a luat 600 de lei după care a plecat. S-a deschis o anchetă pentru tâlhărie şi se fac cercetări. Este conturat un cerc de suspecţi, bărbatul fiind căutat”, a spus Cochera, citată de Mediafax.

În luna octombrie, polițiștii au reținut un tânăr care era bănuit de jefuirea unui cazino din Petroșani, după ce acesta ar fi încercat să jefuiască două săli de jocuri din Oradea, folosind un pistol de tip air soft, scrie securityportal.ro.

Joi, 28 septembrie, în jurul orei 6, o persoană cu cagulă pe față și înarmată cu un cuțit a intrat în incinta localului, din Petroșani, și amenințând-o pe angajata cazinoului că îi taie gâtul, a furat toți banii, suma depășind 30.000 de lei, conform propietarilor cazinoului.

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate