Sancțiuni la Legea 333/2003 în București

sanctiuni-la-legea-333-2003-in-bucurestiPolițiști ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au aplicat mai multe sancțiuni la sfârșit de sătămână, printre care și la Legea 333/2003.

Pe parcursul zilelor de 15 şi 16 decembrie 2017, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost organizate mai multe acţiuni pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională şi penală, se precizează într-un comunicat al DGPMB.

Astfel, poliţişti din cadrul mai multor secţii din Capitală au acţionat pe raza de competenţă, fiind organizate şi desfăşurate acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, s-au desfăşurat activităţi pentru verificarea legalităţii desfăşurării actelor de comerţ cu articole pirotehnice şi cu pomii de Crăciun, cât şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ambulant neautorizat, precum şi pe linia comercializării alimentelor specifice sezonului de iarnă şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit.

În urma acţiunilor organizate, au fost aplicate 112 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru încălcarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

De asemenea, la data de 15.12.2017, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi de prevenire a furturilor din locuinţe comise prin împrietenire prin distribuirea de afişe cu recomandări preventive pentru a fi expuse în gările şi autogările din Bucureşti precum şi o activitate educativ-preventivă cu mai mulţi elevi şi un cadru didactic din cadrul unui centru de plasament.

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate