Activități de prevenire a furturilor și de informare cu privire la prevederile Legii 333/2003

activitati-de-prevenire-a-furturilor-si-de-informare-cu-privire-la-prevederile-legii-333-2003Polițiștii din Breaza au demarat o serie de activităţi preventive care au vizat informarea cetățenilor cu privire la furturile din locuințe și respectarea prevederilor Legii  333/2003.

Poliţiştii din Breaza au demarat o serie de acţiuni preventive. Activităţile au debutat ieri cu informarea cetăţenilor în domeniul prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, se arată într-un buletin de presă al IPJ Prahova, citat de Agerpres.

Oamenii legii au împânzit zonele aglomerate din staţiune, respectiv pieţe, gară, staţii ale mijloacelor de transport în comun.

În zona centrală a oraşului s-au întâlnit cu reprezentanţii societăţilor comerciale pe care i-au informat privind regulile pe care trebuie să le respecte pentru a preveni riscul producerii furturilor din societăţi comerciale, dar şi cu privire la prevederile Lg.333/2003 referitoare la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Activităţile au vizat atât prevenirea furturilor din locuinţe şi a înşelăciunilor, dar nu au fost scăpate din vedere genuri de infracţiuni precum delictele silvice, furturile din autovehicule sau din unităţi de cazare (cămine/internate, unităţi turistice etc.)

Totodată, poliţiştii au informat cetăţenii despre înşelăciunile prin metoda 'accidentul' şi metodele în care sunt pretinse calităţi de angajaţi la societăţi de utilităţi publice. De asemenea, au avut în vedere şi furturile din locuinţe facilitate de pătrunderea în locuinţă cu acordul victimei (metode asemănătoare înşelăciunilor).

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate