Sancțiuni pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003

sanctiuni-pe-linia-respectarii-prevederilor-legii-nr-333-2003Polițiști suceveni au aplicat sancțiuni în cadrul unei acțiuni de verificare a respectării prevederilor Legii nr.333/2003, și nu numai, de către societăților comerciale.

La data de 18.11.2017, Poliția municipiului Suceava a organizat o acțiune pe raza comunelor Adâncata, Mitocu Dragomirnei și Zvoriștea, pe linia asigurării climatului de siguranță publică, prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit, a siguranței cu sisteme de pază a societăților comerciale și a reducerii riscului rutier, la care au fost cooptați și polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

În cadrul acțiunii au verificate 23 de societăți comerciale, inclusiv pe linia Legii nr.333/2003 privind asigurarea cu paza a bunurilor. 

Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.805 lei. 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate