Activitatea agenților de securitate din Capitală, verificată

activitatea-agentilor-de-securitate-din-capitala-verificataPolițiștii din București au continuat activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor și au verificat modul de desfășurare al activității agenților de securitate.

Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au continuat desfășurarea de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, se arată într-un comunicat al DGPMB.

Astfel, polițiști din cadrul Secției 20 au acționat pe raza de competență pe linia prevenirii și combaterii consumului de băuturi alcoolice în segmentul stradal, fiind totodată verificați 10 agenți de securitate.

La nivelul Secției 18 Poliție a fost organizată o acțiune de verificare a dispozitivelor de pază aparținând obiectivelor din zona de competență, prin care s-a urmărit modul de executare a serviciului de către personalul de pază, fiind controlați 29 de agenți de securitate.

În urma acțiunilor organizate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G. 195/2005 privind circulația pe drumurile publice și pentru încălcarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au continuat desfășurarea de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală și duminică, 19 noiembrie, conform unui comunicat al DGPMB.

Astfel, polițiști din cadrul Secțiilor 1, 2, 3, 4 și 5 Poliție au acționat pe raza de competență, fiind organizate și desfășurate microacțiuni / filtre auto pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în zonele identificate cu risc criminogen de pe raza acestor subunități.

Totodată, polițiști din cadrul Secțiilor 10, 12 ,13 și 23 Poliție au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat de siguranță publică în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale în zonele aglomerate, a consumului de băuturi alcoolice în spațiile publice.

În intervalul orar 19.00 — 21.00 și 01.00 — 03.00 polițiști din cadrul Secției 20 Poliție au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii consumului de băuturi alcoolice în segmentul stradal, respectiv Legea 61/1991, pe linia respectării OUG 195/2005 și de verificare a dispozitivelor de pază aparținând obiectivelor din zona de competență, prin care s-a urmărit modul de executare a serviciului de către personalul de pază, fiind controlați 8 agenți de securitate.

În urma acțiunilor organizate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.000 de lei, printre care și la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate