IGPR: Prevenirea furturilor din locuințe, un subiect de interes public

igpr-prevenirea-furturilor-din-locuinte-este-un-subiect-de-interesPe 23 august 2017, Poliția Română şi Groupama Asigurări au lansat o nouă campanie pentru prevenirea furturilor din locuinţe deoarece subiectul este unul de interes pentru populație.

Poliţia Română şi Groupama Asigurări atrag atenţia asupra condiţiilor care favorizează furturile din locuinţe, printr-o nouă campanie de informare, „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”, care se va desfăşura până la finalul acestui an. Iniţiativa se înscrie în suita de acţiuni derulate în cadrul parteneriatului  dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Groupama, demarat în 2011, prin care se urmăreşte prevenirea victimizării populaţiei pe zona de infracţiuni contra patrimoniului, se arată într-un comunicat al IGPR.

„Apreciem continuarea colaborării cu Groupama Asigurări prin cel de-al şaselea proiect dezvoltat împreună, de această dată cu privire la modalitaţile de prevenire a furturilor din locuinţe. De multe ori, riscurile pot fi minimizate prin acţiuni uzuale, precum cele de verificare a securităţii locuinţei atunci când plecăm în concediu. Dorim, astfel, să atragem atenţia asupra unor paşi simpli ce sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi şi care ne pot ajuta să evităm situații neplăcute”, a declarat comisar de poliţie Carmen Şerbănescu, Director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – IGPR.

Datele IGPR arată că, în cursul anului 2016, numărul furturilor din locuinţe a scăzut cu aproximativ 11%, comparativ cu 2015, 10% dintre acestea înregistrându-se ca urmare a împrietenirii cu proprietarii, iar escaladarea şi pătrunderea pe ferestrele lăsate deschise reprezentând un mod de operare întâlnit frecvent.

Demersul comun Poliţia Română-Groupama Asigurări a fost fundamentat şi de rezultatele unui sondaj de opinie realizat de  Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în care se evidenţiază faptul că prevenirea furturilor din locuinţe este un subiect de interes pentru populaţie, aproape 70% dintre cei intervievaţi dorind să primească recomandări sau alte informaţii în acest sens, iar peste jumătate dintre respondenţi apreciind  că activităţile cu caracter preventiv ajută la reducerea numărului de infracţiuni.

Pe 6 septembrie 2017, la Centrul de Prevenire a Criminalității din Buzău a avut loc lansarea campaniei de informare 'Hoții sunt creativi, fii preventiv!' în acest județ, conform unui comunicat de presă citat de Agerpres.

La nivelul județului Buzău în primele opt luni ale anului 2017 furturile din locuințe au scăzut cu 5% de la 441 de fapte la 420 de fapte.

Pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuințe, polițiștii buzoieni vă recomandă:

FII CU UN PAS ÎNAINTEA HOȚILOR:

* Nu permite accesul persoanelor necunoscute în locuință;

* Când lipsești de acasă, nu lăsa ferestrele deschise;

* Fă-ți o listă de control cu toate măsurile de siguranță posibile și verifică-le înainte de plecarea în vacanță;

* Evită să vorbești despre plecarea în concediu, atât în fața necunoscuților, cât și pe rețelele de socializare;

* Dacă nu petreci noaptea acasă, lasă o lumină aprinsă sau un aparat radio pornit;

* În cazul în care lipsești o perioadă mai lungă de timp, roagă-ți prietenii sau vecinii să treacă pe la tine, să îți ridice corespondența;

* Montează la vedere plăcuțe de atenționare cu privire la existența unui sistem de securitate;

* Achiziționează întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind și sting automat lumina.

DACĂ LOCUIEȘTI LA BLOC:

* Achiziționează un sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei firme de pază pentru apartamentul tău;

* Încuietoarea de la ușa locuinței trebuie să fie performantă. Hoții acționează doar unde există vulnerabilități;

* Este important să o montezi corect, în așa fel încât să nu se permită accesul, din exterior, la șuruburile de prindere, iar cilindrul să fie complet introdus în corpul broaștei, pentru a evita ruperea lui;

* Dacă locuiești la parter sau la etajul 1, grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoți;

ÎN PLUS, SOLICITĂ ADMINISTRAȚIEI:

* Montarea unui interfon la intrarea în scară și utilizarea în mod corect pentru a ști exact cine intră în clădire;

* Dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, a teraselor sau a intrărilor suplimentare;

* Iluminarea bună a holurilor și palierelor blocului;

DACĂ LOCUIEȘTI LA CASĂ, MAI MULT DECÂT UTIL PENTRU LINIȘTEA FAMILIEI TALE POATE FI:

* Instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătății;

* Interzicerea accesului în locuință și refuzul de a da informații despre tine, bunurile pe care le deții ori despre vecini, persoanelor care pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu prezintă actul de identitate și legitimația de serviciu;

* Apelarea la o persoană de încredere care să îți ridice eventualele facturi sau înștiințări lăsate în ușă ori în cutia poștală, în perioada în care lipsești de la domiciliu;

* Activarea sistemului de alarmă trebuie să devină un obicei firesc, precum închiderea ușii;

* Prezența unui câine;

* Evitarea depozitării în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare.

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate