Neamț: 137 de unități de învățământ preuniversitar nu au niciun fel de pază

neamt-137-de-unitati-de-invatamant-preuniversitar-nu-au-niciun-fel-de-pazaConform unui raport de luna aceasta al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, 137 de unități de învățământ preuniversitar nu au niciun fel de pază.

Prefectul Vasile Panaite a cerut conducerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț un raport complet privind stadiul pregătirii unităților de învățământ preuniversitar din județul Neamț pentru începutul anului școlar 2017-2018, se precizează într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Neamț, citat de Agerpres.

'Este important ca pe data de 11 septembrie, unitățile Școlare să fie pregătite pentru începerea noului an de învățământ și aici mă refer atât la siguranța elevilor cât și la calitatea actului didactic. De aceea le solicit tuturor factorilor implicați în sistemul de învățământ ca în aceste ultime două săptămâni să facă toate eforturile acolo unde mai există situații ce trebuie remediate. Îi asigur pe toți de sprijinul meu instituțional pentru ca procesul educativ să se desfășoare așa cum trebuie în toate unitățile de învățământ', a declarat prefectul Vasile Panaite.

În ceea ce privește asigurarea cu sisteme de pază și supraveghere video, la 20 august 2017, 71 de unități de învățământ sunt asigurate cu pază (64 cu pază proprie, 7 cu pază cu societăți specializate).

137 de unități de învățământ nu au niciun fel de pază.

Numărul unităților de învățământ preuniversitar dotate cu sisteme de supraveghere video: 148 (33 în mediul urban și 115 în mediul rural).

La aceeași dată, 15 unități de învățământ nu au gard împrejmuitor (8 școli din mediul urban și 7 școli din mediul rural).

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a recomandat directorilor de unități de învățământ să continue demersurile pe lângă administrațiile publice, în vederea rezolvării acestor aspecte, pentru asigurarea condițiilor de securitate și siguranță Școlară.

 

 

 

Powered by Bullraider.com

Tiger Security

Nei Divizia de Securitate