KMW Systems, Dahua, CCTV, supraveghere video

Visa susține folosirea autentificării biometrice pentru plăți în Noua Zeelandă

visa-sustine-folosirea-autentificarii-biometrice-pentru-plati-in-noua-zeelandaConform unei cercetări realizate de Visa, Noua Zeelandă este una dintre țările în care majoritatea consumatorilor preferă autentificarea biometrică pentru plățile cu cardul.

Cercetarea intitulată “Visa’s Future of Security Roadmap: New Zealand” a descoperit că 88% dintre consumatorii din Noua Zeelandă ar alege informațiile biometrice pentru autentificarea plăților. Numai 29% dintre respondenți spun că folosesc o parolă sau un PIN, unice pentru toate conturile, iar faptul că nu trebuie să își amintească asta este principalul motiv pentru care aceștia spun că prevere biometria, scrie biometricupdate.com.

Alte cercetări similare efectuate în Statele Unite și Singapore au arătat că consumatorii vor să folosească biometria (86% în SUA și 97% în Singapore), iar o cercetare la nivel global ce datează din octombrie 2017 arată că 63% dintre consumatori vor o autentificare biometrică pentru plăți.

În cadrul studiului, Visa a prezentat cinci inițiative care vor face ca securitatea să continue să evolueze la același nivel ca inovația, scrie computerworld.co.nz.

Visa are anumite standarde pentru dispozitivele care permit autentificarea biometrică. Dacă acestea sunt respectate, Visa permite folosirea dispozitivelor pentru autentificarea plăților ce depășesc 80 de dolari.

Unele supermarketuri din Noua Zeelandă folosesc recunoașterea facială pentru a combate hoții. Tehnologia permite stocarea informațiilor biometrice pentru recunoașterea hoților care se întorc. Poate permite declanșarea unei alarme în momentul în care un hoț cunoscut intră în magazin, scrie nzherald.co.nz.

De asemenea, ceea ce a dus la folosirea recunoașterii faciale este și faptul că hoții sunt agresivi. Din punct de vedere al intimității, clienții sunt avertizați că imaginile lor ar putea fi stocate, în cazul magazinelor ce folosesc recunoașterea facială, imaginile putând fi folosite doar pentru a preveni și a lupta împotriva furturilor și pentru a proteja personalul și clienții.

 

 

 

Powered by Bullraider.com