KMW Systems, Dahua, CCTV, supraveghere video

Honeywell sprijină viitorii specialiști în securitate din România

honeywell-sprijina-viitorii-specialisti-in-securitate-din-romaniaHoneywell România în colaborare cu Junior Achievement România au lansat un program educațional care să îi ajute pe elevii mai multor școli din București să comunice cu tehnologia

Zona de securitate, ca toate celelalte domenii economice, este din ce în ce mai mult impactată de IT. Domeniul securității nu face excepție de la acest trend și urmează modelul, impus de marile companii din domeniul tehnologiei, de a introduce tineretul în sfera tehnologiei la o vârstă cât mai fragedă. În acest sens, există programe dedicate dezvoltării gândirii creative, gândirii logice și a rezolvării de probleme care să îi pregătească pe cei tineri pentru piața muncii, aflată într-o transformare profunda.

Honeywell România sprijină un astfel de program, ce cuprinde peste 15 școli din București, cu scopul de a introduce viitorii specialiști în domeniul securității și nu numai. Vă invităm să citiți comunicatul de presă al Honeywell România cu privire la acest proiect de responsabilitate socială.

Mai mult de 1.400 de elevi, din peste cincisprezece școli din București, vor învăța programare și își vor dezvolta abilitățile digitale și gândirea logică cu ajutorul unui program educaţional susținut de Honeywell România.

Junior Achievement România și Honeywell (NYSE: HON), companie din topul Fortune 100, activă pe segmentul de software-industrial, au lansat astăzi iTech Skills and Challenge, parte a programului educațional dezvoltat de Junior Achievement, JA STEM – Comunicăm cu Tehnologia. Creat special pentru elevii din clasele 5-8, proiectul va fi implementat, în mod gratuit, în mai multe școlişi cuprinde activități educaționale adaptate programei școlare. iTech Skills and Challenge va ajuta elevii să învețe programare și să folosească tehnologia pentru a-şi îmbunătăţi aptitudinile şi cunoştintele din domeniul tehnic.

iTech Skills and Challenge este susținut de Honeywell Hometown Solutions - programul de responsabilitate socială al companiei Honeywell. Proiectul include activităti educaționale de tip „learning-by-doing” (învățare prin experimentare) și este realizat în concordanță cu programa școlară pentru disciplina Informatică și TIC (Tehnologia Informației și Comunicării), elaborată de Ministerul Educației Naționale pentru învățământul gimnazial.

honeywell-sprijina-viitorii-specialisti-in-securitate-din-romaniaElevii participanți vor învăţa limbajul de programare Scratch și vor ajunge să creeze primele jocuri și personaje animate, punând astfel în practică abilităţile de lucru în echipă și gândirea critică. Anul acesta, iTech Skills se va implementa în peste cincisprezece școli din București, implicând mai mult de 1.400 de elevi din clasele gimnaziale.

„Cu acest program lansăm o nouă categorie în programele noastre, ce vizează dezvoltarea competențelor digitale. Venim cu o abordare „learning by doing” (învățare prin experimentare), care completează folosirea tehnologiei în clasă în procesul de învăţare, prezentă deja în programele JA, cu scrierea de cod. Valorificăm astfel această oportunitate oferită de implicarea Honeywell şi venim în întâmpinarea dorinţei elevilor de a învăţa noul alfabet al acestei generaţii, astfel încât tehnologia să devină un instrument la îndemână şi uşor de folosit pentru a schimba modul în care se exprimă, caută şi găsesc soluţii la probleme”, a declarat Ștefania Popp, CEO Junior Achievement.

Sub îndrumarea profesorilor și a consultanților voluntari din compania Honeywell, elevii vor avea ocazia să își dezvolte şi să își exerseze abilitățile de lucru în echipă și de comunicare printr-o abordare inovatoare a problemelor și prin identificarea unor soluții eficiente. Materialele utilizate sunt concepute într-o formă simplă și creativă, astfel încât să fie atractive și să ajute profesorii și elevii în realizarea orelor de programare. De asemenea, pe 26 aprilie, elevii înscrişi în program vor avea oportunitatea de a participa la evenimentul „Tech Challenge Day”, în cadrul căruia vor lucra în echipe împreună cu voluntarii Honeywell pentru a găsi soluții inovatoare pe marginea unei teme date.

Cu o prezență în România de peste 20 de ani pe segmentul de software industrial, pentru Honeywell, tehnologia și inovația stau la baza întregii noastre activități. Prin proiectele noastre, dorim să contribuim la dezvoltarea unei noi generații de tineri talentați, care să devină liderii de mâine în materie de inginerie”, a declarat Mihai Brana, Director General Honeywell România.

Suntem foarte mândri să putem lansa iTech Skills and Challenge alături de Junior Achievement România și sperăm ca acest proiect să inspire cât mai mulți elevi să studieze, să-și îmbunățească nivelul de cunoștințe tehnice și să pună în practică abilitățile dobândite. iTech Skills and Challenge este un proiect care ne reprezintă și arată că susținerea proiectelor educative în domeniul științei, tehnicii și matematicii, este o prioritate pentru noi”.

Printre școlile participante în program, anul acesta, se numără: Colegiul Naţional Gh. Lazăr, Colegiul Național Grigore Moisil, Colegiul Național I.L. Caragiale, Liceul Teoretic Dante Aligheri, Liceul Teoretic Eugen Lovinescu, Școală Gimnazială Avram Iancu, Şcoala Gimnazială Metropolitană Arc, Şcoala Gimnazială Nicolae Titulescu, Școlile Gimnaziale Nr. 59, Nr. 156, Nr. 164, Nr. 169, Nr. 197, Școală Gimnazială Orizont, Şcoala Gimnazială Petre Ispirescu, Școala Gimnazială Pia Brătianu. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite aici: https://www.jaromania.org/proiecte/itech-skills-and-challenge

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi din 1.400 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.jaromania.org  și pe pagina de Facebook www.facebook.com/JuniorAchievementRO

Despre Honeywell România

Honeywell activează în România din anul 1997 prin intermediul a patru companii care cuprind inclusiv unități de producție situate în București și Lugoj. Compania are în România peste 2.600 de angajați. Operațiunile sale cuprind trei mari arii de business: soluții de automatizare și control, managementul proceselor industriale, precum și sisteme pentru industria aerospațială și industria transporturilor. Pentru detalii despre Honeywell România, vizitați http://honeywell.com/country/ro/

Despre Honeywell Hometown Solutions

Honeywell Hometown Solutions este programul de responsabilitate socială al companiei Honeywell, care se concentrează pe cinci zone: Educație în Știință și Matematică, Siguranța și Securitatea Familiei, Case și Adăposturi, Habitat și Conservare și Ajutor Umanitar. Împreună cu instituții publice și organizații non-profit, Honeywell a creat programe relevante pentru sprijinirea comunităților pe care le deservește. Pentru mai multe informații, vizitați http://citizenship.honeywell.com/.

 

 

 

Powered by Bullraider.com