KMW Systems, Dahua, CCTV, supraveghere video

Poliția din China folosește ochelari cu recunoaștere facială

politia-din-china-foloseste-ochelari-cu-recunoastere-facialaPoliția din China folosește ochelari de soare cu recunoaștere facială încorporată pentru a asigura securitatea transportului.

Polițiștii de la transporturi din orașul Zhengzhou, din China, folosesc pentru prima dată ochelari cu recunoaștere facială pentru a scana pasagerii în perioada anului nou chinzesc care este cea mai aglomerată, conform flipboard.com.

Ochelarii sunt conectați la tablete ce conțin o bază de date offline care permite compararea fețelor pasagerilor cu cele ale suspecților de infracțiuni. Spre deosebire de camerele fixe cu recunoaștere facială, ochelarii permit polițiștilor să acționeze mai repede, înainte ca țintele lor să dispară în mulțime.

LLVision, dezvoltatorul ochelarilor, a declarat pentru Wall Street Journal că dispozitivul poate identifica indivizii dintr-o bază de date de 10.000 de persoane în doar o zecime de secundă.

Perioada anului nou chinezesc este una extrem de aglomerată în ceea ce privește transportul, de multe ori fiind descrisă ca cel mai mare eveniment de migrare de pe Pământ. Poliția a declarat că ochelarii de soare au  fost deja folosiți pentru a prinde câțiva suspecți în mai multe cazuri importante, precum și 26 de indivizi care călătoreau folosind o identitate falsă, scrie theverge.com.

Ochelarii de soare cu recunoaștere facială sunt cea mai nouă tehnologie de supraveghere folosită de China. În ultimii ani, țara a investit foarte mult în tehnologii avansate de urmărire, dezvoltând inteligența artificială pentru a identifica indivizi și pentru a-i urmări astfel prin orașe. O estimare sugerează că această țară va avea mai mult de 600 de milioane de camere CCTV până în 2020, cu funcții avansate ca recunoașterea mersului.

Este o provocare pentru software-ul de recunoaștere facială să ruleaze pe camere CCTV deoarece imaginile sunt neclare și până când o persoană este identificată s-ar putea ca aceasta să plece deja. Cu ajutorul ochelarilor informația se obține mai repede și apoi se poate acționa imediat.

 

 

 

Powered by Bullraider.com